vineri, 18 iulie 2008

Credincios - ateu

Se poate nega numai ceea ce exista, ce este inexistent neputand fi negat.
Libertatea nu consta in a cauta sa devenim ceva diferit de ceea ce suntem, nici in a face orice ne trece prin cap, ci a intelege ceea ce suntem, clipa de clipa.
Krishnamurti
Omul este mesterul propriului destin, in sensul ca este liber sa-si aleaga modalitatea in care sa-si foloseasca libertatea.
Dar omul nu are controlul rezultatelor.
De indata ce se iluzioneaza, da gres.
Ghandhi

duminică, 13 iulie 2008

Adevarata prietenie apare atunci cand tacerea dintre doi oameni este confortabila.
Dave Tyson Gentry

Negarea

Ceea ce m-a sedus intotdeauna la negare este puterea ce ti-o da de a te pune in locul a toti si a toate, de a fi un soi de demiurg, de a dispune de lume ca si cum ai fi colaborat la instaurarea ei, iar acum ai avea dreptul si chiar datoria sa-i gasesti ruina. Distrugerea, consecinta imediata a spiritului de negare, corespunde unui instinct profund, unui tip de invidie pe care orice fiinta o incearca in strafundul sinelui sau fata de fiinta dintai, fata de pozitia si ideea pe care ea le reprezinta si simbolizeaza.

sâmbătă, 12 iulie 2008

N-am intalnit-o decat de doua ori. E putin. Dar extraordinarul nu se masoara cu masurile timpului. M-a cucerit din prima clipa cu aerul ei absent si instrainat, cu soaptele ei (caci nu vorbea), cu gesturile sovaielnice, cu privirile ce alunecau peste fiinte si lucruri , cu prezenta ei de spectru adorabil. [...] Nimeni nu va stii niciodata cum de izbutea sa respire, ce ratacire o facea sa cedeze magiei suflului, si nici ce cauta printre noi. Sigur este ca nu era de aici si ca nu ne impartasea decaderea decat din politete ori din cine stie ce curiozitate morbida. [...]
Din prima clipa cand am vazut-o m-am indragostit de timiditatea ei, o timiditate unica, de neuitat, care-i dadea infatisarea unei vestale istovite in slujba unui zeu clandestin sau a unei mistice ravasite de dorul ori excesul de extas, neinstare sa se mai reintoarca vreodata printre evidente!
Elle n`etait pas d`ici ...
Exercitii de admiratie

Ceva ca ceva


Spectacolul omului - ce lucru scârbavnic! Iubirea - o întâlnire între două salive . . . Toate sentimentele îşi trag absolutul din mizeria glandelor. Pe acelasi model putem spune că strângerea mâinilor e atingerea a două epiderme, că scaunul este intâlnirea a două bucăţi de lemn sau că trupul uman e o aglomerare de cărnuri, grăsimi şi secreţii. Orice lucru din Univers poate fi destructurat în felul acesta, prin coborârea la elementele componente ale "ca"-ului său.

Putem presupune ca tot ce ţine de lumea omului poate fi imaginat pe modelul acesta mecanic, al unor întreguri alcătuite din piese asamblabile şi care, ca atare, pot fi desfacute oricând "în bucăţi". Iubirea prin sărut, este alcătuită atunci din salivă, aşa cum o bicicletă nu e în fond altceva decât un triunghi metalic aşezat pe două cercuri.

vineri, 11 iulie 2008

Eu şi restul lumii


Zilnic mă felicit că sufăr din ce în ce mai puţin pentru faptul că nu sunt nimic în ochii celorlalţi.

joi, 10 iulie 2008

Noi facem umbră Pământului


E prima oară în viaţa mea când "realizez" că am , eu, o umbră - şi că nu eu o proiectez pe ea, ci ea mă proiectează pe mine.

joi, 3 iulie 2008

Dictie

1. Eu pup poala popii, popa pupa poala mea
2. Un sas cu glas de bas cam gras si ras pe nas sta la taifas de-un ceas la parastas despre un extras dinpancreas.
3. Capra calca-n piatra, piatra crapa-n patru, crape capul caprei in patru precum a crapat piatra-n patru
4. Capra neagra calca-n clinci. Clinciul crapa-n cinci,crape capul caprei-n cinci, precum a crapat clinciul-ncinci.
5. Duc in bac sac de dac, aud crac, o fi rac? O fi drac?Face pac, aud mac, aud oac, nu e rac, nu-i gandac, nu e cuc, nu-i brotac, il apuc, il hurduc. E tot drac.
6. Cosasul Sasa când coseste, cât sase sasi sasul coseste. Si-s sus si-n jos de casa sa, coseste sasulsi-n sosea. Si sase case Sasa-si stie.- Ce sansa!. Sasa-si spuse siesi
7. Un cocostârc s-a dus la descocostârcarie, unde se descocostârcareau si alti cocostârci nedescocostârcariti, ca sa se descocostârcareasca de cocostârcaria lui.